Copilarie


Copilarie

Marime:
Descarcari: 22

Copilarie Cand, in anul 1889, cel mai mare poet roman, Luceafărul poeziei romaneşti, Mihai Eminescu, se stinge din viaţă, destinul, ca o consolare a acestei imense pierderi, ni-l dă pe marele dramaturg, poet şi prozator Victor Eftimiu, care duce mai departe talentul romanului, fiind posesorul unei opere valoroase, care mai domneşte şi astazi. Scriitorul a lăsat in literatura noastră poezii ca: Odă limbei romane", Lui Eminescu", proză ca: Păunaşul-Codrilor", teatru ca: inşir-te, mărgărite", toate fiind scrise in cea mai curată tradiţie romanească. in poezia Copilărie", autorul işi aduce aminte cu drag de propria-i copilărie, cand işi incerca zadarnic norocul la bile" sau cand fugea după zmeul uşor, dintr-o coadă", care ii fusese furat de Culaie, cu zmeul din patru". Titlul sugerează imaginea copilăriei, aşa cum este cunoscută de toată lumea, ca o varstă a veseliei şi a lipsei de griji. in prima strofă, scriitorul se simte cuprins de o adancă tristeţe la vederea copiilor zburdand, sarind şi ţipand sau razand" cu inocenţa şi veselia specifică varstei, amintindu-şi de propria sa copilărie.. Comparaţia razand ca nebunii" subliniază zburdălnicia varstei lipsite de griji a copilăriei, in contrast cu epitetul tristeţea adancă", pe care o simte omul adult. Strofa a doua evocă imaginea copilului de odinioară. Poetul il vede pe copilul de altădată ca fiind diferit de ceilalţi copii: sfios, visător, incercand zadarnic să-şi măsoare forţele in jocuri copilăreşti, cum ar fi bilele, arşicele sau inălţarea zmeelor. Sensibilitatea copilului, subliniată prin epitete sugestive (sfios, visător"), nu i-a dat prilejul să se bucure alături de copiii de varsta lui, ci l-a făcut să se simtă peste ani, rănit şi impresionat la amintirea eforturilor zadarnice de a se bucura de o varstă pe care nu a putut s-o trăiască cum ar fi dorit. in strofa a treia, contrastul dintre joaca tuturor copiilor in lumina veselă a soarelui de vară (in soarele vesel al zilei de vară") şi umbra ştearsă a copilăriei pierdute, sporeşte tristeţea de care se simte cuprins poetul. işi dă seama că această varstă atat de fericită nu se va mai intoarce, iar timpul işi urmează nemilos drumul incat nici acum nu se poate bucura de veselia şi candoarea copiilor. Strofele cu umăr diferit de versuri, măsura de 11, 12, respectiv 13 silabe, ritmul iambic şi versurile albe sunt elemente capabile să transmită mai bine ideile şi sentimentele scriitorului. inconjurat de atatea amintiri, Victor Eftimiu regretă că nu mai poate fi unul dintre copiii zburdalnici, pe care ii vedea jucandu-se pe maidane şi işi doreşte ca momentele frumoase din copilăria sa să se intoarcă şi să se poată bucura in continuare de ele. Descrierea şi naraţiunea se impletesc in mod plăcut in această operă. Prin poezia Copilărie", Victor Eftimiu ne indeamnă să ne bucurăm din plin din copilărie, căci este cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om şi, mai presus de orice este ireversibilă: dacă am pierdut-o, nu o vom mai regăsi niciodată. Marele critic George Călinescu, spunea, referindu-se la opera lui Victor Eftimiu: El a scris un număr mare de poezii, probabil sincere, in stil simbolistic clasicizant, declamatorii fără vigoare, feerice fără nuanţă, lipsite de personalitate, ca o fabricaţie in serie. De asemenea, proză, complet neglijată in cercurile literare. Scrisul său este corect şi cu atata fantezie cată ingăduie literatura populară."

DESCARCA