Vasile Alecsandri - Istoria unui galben


Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

Marime:
Descarcari: 139

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben in noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obişnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atat de tarzii. Acel sunet mi se părea că venea din fundul odăii şi că ieşea dintr-o cutioară de fildeş săpată, ce se zărea pe masă in razele lunii care răzbătea prin fereastră. M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat in mană acea cutie unde pusesem dimineaţa un galben olandez şi o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, şi adancă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieşind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbarnaiau, ţiuiau şi se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci in faţa acelei minuni, nu socot că a fi vreo ruşine din parte-mi, pentru că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun drept că atunci m-am crezut inconjurat de vedenii, fantasme, stahii, strigoi, moroi şi de toate fiinţele fantastice cate joacă parola şi hora cu miezul nopţii, in lumina lunii. Peste puţin insă liniştindu-mă ceva, nu ştiu cum s-a făcut că am gandit la A. Donici, fabulistul, şi aducandu-mi aminte de fabula lui Fierul şi argintul, in care aceste două metaluri ţin un dialog atat de inţelept, deodată zic, o lumină cerească imi trecu prin minte, şi am inţeles următorul adevăr: că şi metalurile au suflet, mai ales aurul şi argintul, de vreme ce ele insufleţează şi mai de multe ori desufleţează oamenii; in urmare trebuie să aibă şi grai. Sprijinit de această frumoasă descoperire, m-am simţit indată cuprins de o femeiască curiozitate şi, fără dar a pierde vreme, m-am lungit intr-un jilţ elastic, am aşezat cutioara langă mine pe masă şi, cu ţigareta aprinsă, m-am pus pe ascultat. Razele lunii, precum am zis, se jucau pe covorul din odaie, zugrăvind felurimi de figuri, şi unele, lunecand pe cristalul călimărilor, tremurau chiar deasupra galbenului şi a paralei, la care mă uitam cu ochii ţintiţi. Aceste două monede se aflau atunci in focul cel mai inflăcărat al convorbirii, amandouă săltand din vreme in vreme cu manie şi bătandu-se, zuruind, de marginile cutioarei. Iată ce ziceau: GALBENUL: Dar, mă mir de stăpanul meu cum de a uitat cine sunt eu şi m-a pus la un loc cu o biată para ca tine, ce nu faci acum nici trei bani, atat eşti de ştearsă şi de ticăloasă! PARAUA (plesnind de ciudă): Rade dracul de porumbrele negre!... Dar nu vezi, ciuntitule, cat eşti de ros de chila zarafilor?... nu te vezi că ai ajuns in trei colţuri, că ai scăzut şi ai slăbit cat un irmilic de cei noi?... Ţi-ai pierdut toţi dinţii, sărmane, şi vrei să mai muşti pe alţii? GALBENUL (cu fudulie, ridicandu-se in picioare): Leul deşi imbătraneşte tot leu rămane, asemene şi galbenul tot galben! PARAUA (săltand des şi iute de ras): Galben, tu?... Cu adevărat, sărmane, eşti galben, dar de gălbenarea morţii. GALBENUL: Ian ascultă, cadană bătrană, nu te juca cu cuvintele, că, deşi sunt acum in trei colţuri, pe loc infig unul in tine. PARAUA (cu dispreţ şi cu un aer de mărire): Eu am trecut prin degetele ienicerilor şi nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii? Ambele mele monede stătură puţin intr-o poziţie teatrală, ca doi duşmani viteji care se măsoară cu ochii pan-a nu se incleşta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a mă răsufla, atat eram de curios a vedea un duel bănesc; dar aşteptarea mea fu şi acum inşelată, precum a mai fost de multe ori in acest soi de intamplări. Provocatorul, adică galbenul, văzand maiestatea şi curajul protivnicei lui, se domoli, se trase inapoi, şi prin această mişcare aduse o nouă dovadă observării ce am făcut demult, că: fala mare ispravă n-are. GALBENUL (după o scurtă tăcere): Nu te bucura, proasto, că eu mă voi injosi a te onora cu loviturile mele, şi dacă te-am şi ameninţat dinioarea, nu spera că-mi voi uita rangul intr-atata incat să mă ating de tine. Ştiu, slavă Domnului! cată depărtare este intre noi. Familia mea-i de aur şi neamul tău de-abia de argint. Cum indrăzneşti dar a socoti că eu, care am fost slăvit de cei mari şi legănat in sanul lor, eu, care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gandeşte cat ai rămas de neinsemnată-n lume şi vezi mai inainte de toate că eşti de o mie patru sute douăzeci de ori mai puţin decat mine. PARAUA: Fricosule aristocrat! se vede că ai locuit multă vreme in sanul domnului M. şi că de la dansul ai caştigat simţirile dobitoceşti sub care iţi ascunzi lipsa curajului. Tu, olandez, tu să rosteşti cuvinte de familie şi de nobleţe! Ruşine, ruşine să-ţi fie!

DESCARCA