Separarea puterilor in stat


Separarea puterilor in stat

Marime:
Descarcari: 13

Separarea puterilor in stat Problema puterilor in stat a existat inca din lumea antica desi ea nu putea fi pusa inca in legatura cu principiul separarii puterilor. Spre exemplu Aristotel in Politica constata existenta in stat a unor organe diferite cu atributii precis determinate precum Adunarea generala, Corpul magistratilorsi Corpul judecatoresc. Potrivit acestuia in orice stat sunt trei parti.Aceste trei parti odata bine organizate, statul intreg este bine organizat. Ideea a fost prezenta si in timpul evului mediu, in tezele scolii dreptului natural, in lucrarile lui Grotius, Wolf, Pufendorf, care deasemenea au constatat diferitele atributii ale statului,insa, fara a intrezarii conceptul de separatie. Celui caruia ii revine meritul de a fi cercetat pentru prima oara mai metodic si intr-o noua lumina principiul separarii puterilor este filosoful si juristul englez John Locke -1632-1704- .El a dat prima formulare acestei doctrine atribuindu-i valoarea unui principiu de organizare a statului. in lucrarea sa "Essay on civil government", filosoful englez sustinea existenta a trei puteri: legislativa, executiva si federativa. in conceptia lui Locke, puterea legislativa trebuia sa apartina parlamentului si era considerata puterea suprema deoarece edicta reguli de conduita general obligatorii. Puterea executiva limitata la aplicarea legilor si la rezolvarea unor cazuri care nu puteau fi prevazute prin lege, urmau sa fie incredintate monarhului. Puterea federativa era incredintata tot regelui si avea in competenta sa dreptul de a declara razboi, de a face pace si a incheia tratate. Ideile lui Locke au avut o deosebita importanta pentru istoria doctrinelor politice si au exercitat o influenta certa in viata constitutionala a statelor Americii de Nord. Ele au fost sursa din care s-a inspirat Charles de Secondat, baron de Montesquieu - 1689-1755- atunci cand, in cartea sa L'esprit des lois a reluat si adancit problema separarii puterilor statului, dandu-i o forma si o stralucire noua. Montesquieu da o formulare precisa si clara acestei teorii care va forma unul din punctele principale ale programelor revolutiilor burgheze. Dupa Montesquieu in orice stat exista trei puteri distincte: puterea legiuitoare, executiva si judecatoreasca. Aceste puteri trebuie sa fie atribuite unor organe separate si independente unele de altele pentru ca, spune Montesquieu "orice om care are o putere este inclinat sa abuzeze de ea" astfel " pentru a nu se abuza de putere trebuie ca prin asezarea lucrurilor puterea sa opreasca puterea". Puterea publica trebuie sa fie divizata intre mai multe puteri asa incat o putere sa se opuna celeilalte si sa creeze, in locul unei forte unice, un echilibru de puteri. prin faptul ca puterea de comanda in stat se fractioneaza intre mai multe organe care au acelasi interes ca atributiile sale sa nu fie incalcate de celelalte organe, se asigura aplicarea stricta a legilor si respectarea libertatilor individuale. Ideea separarii puterilor se intalneste si in conceptia lui Rousseau. Pentru acesta puterea legislativa se confunda cu insusi conceptul de suveranitate. Ea nu putea fi exercitata decat pe cale directa, prin votul intregii natiuni si nu putea sa aiba caracter general si impersonal. Puterea executiva sau guvernamantul nu putea sa consiste decat in acte particulare si se distingea in mod necesar de dreptul legiuitorului. Si pentru Rousseau ca si pentru Locke, puterea judecatoreasca nu este ceva distinct, dar spre deosebire de filosoful englez , pentru Rousseau ea este o ramura a puterii executive nu a celei legislative, supusa unor anumite reguli speciale. Teoria separarii puterilor aparea in acele conditii ca expresie a luptei pentru putere ce se ducea intre monarh, aristocratie si brughezie. Ea urmarea inlaturarea despotismului, echilibrarea si armonizarea fortelor sociale in lupta. Din punct de vedere istoric , principiul separarii se infatisa ca principiu al suveranitatii nationale, ca o arma de razboi dirijata de ideologii burgheziei impotriva puterii absolute a monarhului. Din punct de vedere politic , principiul separarii puterilor a fost considerat ca generator de libertati politice, prin echilibrul si colaborarea puterilor separate. Cea dintai aplicatie practica a principiului separatiei puterilor in stat a fost realizata de statele americane care in secolul al 18-lea se gaseau in plina revolutie constitutionala. incepand din 1780 , primele constitutii ale statelor Massachussetts, Maryland, Virginia, New-Hampshire introduc acest principiu. Ulterior , Constitutia statelor federale, ai carei creatori au fost Hamilton, Madison si Jay adopta principiul separatiei puterilor sub forma intreita de putere legislativa, executiva si judecatoreasca. in anul 1791, Revolutia burgheza din Franta introducea acest principiu in "Declaratia drepturilor omului".Iar mai tarziu acest principiu a stat la baza organizarii de stat a tuturor statelor burgheze, el fiind consacrat, explicit sau implicit, in constitutiile acestor state. La noi in tara,acesta a fost adoptat in urma Conventiei de la Paris din 1858, si apoi mentinut in constitutiile din 1866 si 1923 . Astfel toate aceste constitutii au plecat de la premisa ca statul indeplineste trei activitati principale: functia legislativa, prin care se imtelege activitatea statului avand ca obiect stabilirea de norme generale de conduita umana, obligatorii si de aplicare repetata. functia executiva, care asigura bunul mers al vietii publice prin organizarea aplicarii legilor si prin punerea lor in executare la cazurile concrete, cu posibilitatea de a se recurge, daca este necesar, la forta de constrangere a statului. functia judecatoreasca, adica activitatea de pedepsire a infractiunilor si de solutionare cu putere de adevar legal, in cadrul unei proceduri publice si contradictorii, a litigiilor juridice. Totodata aceste constitutii au prevazut ca fiecare din functiile statului sunt incredintate unor organe distincte si independente unele fata de celelalte, in sensul ca fiecare actioneaza fara vreun amestec din partea unui alt organ de stat. Constitutiile care au pus la baza lor principiul separarii puterilor statului ele au fost preocupate sa gaseasca nu numai modalitati de mentinere a unui echilibru intre aceste puteri dar si diverse frane si contragreutati chemate sa inlature pericolul unei alunecari spre adoptarea de masuri tiranice. Acestea pot fi diferite dupa cum constitutiile respective aplica mai mult sau mai putin transant principiul separatiei puterilor , dar ele sunt prezente in toate sistemele construite pe aceasta baza. Unele din ele urmeaza sa fie manuite de executiv pentru a impiedica eventuale legiferari grabite sau nepotrivite, iar altele de adunarile legiuitoare ca mijloace de control a activitatii executive. In regimurile prezidentiale, al caror model il constituie Statele Unite ale Americii, printre franele si contragreutatile care-i permit executivului sa influenteze linia de actiune a legislativului pot fi mentionate in special doua : - dreptul de veto legislativ al presedintelui republicii, adica dreptul de a impiedica, printr-o manifestare de vointa, intrarea in vigoare a unei legi adoptate de Congres. Ce-i drept, veto-ul presedintelui nu mai opereaza in cazul in care Congresul adopta ulterior din nou legea cu o majoritate de doua treimi, insa aceasta majoritate este greu de obtinut. Al doilea ar fi dreptul presedintelui de a adresa Congresului mesaje in scopul de a recomanda sa examineze orice masura pe care ar socoti-o utila si oportuna. Invers exista si frane si contragreutati care dau legislativului posibilitatea de a exercita o influenta asupra executivului. Spre exemplu Congresul voteaza bugetul fara de care orice activitate a executivului este paralizata. La fel numirea ministrilor si a altor categorii de functionari ai statului se face cu avizul si consimtamantul Senatului. Sistemul de frane si contragreutati apare si mai bine conturat in regimurile parlamentare. astfel, in tarile structurate pe coordonatele acestui regim, puterea executiva are o puternica arma impotriva puterii legislative, constand in dreptul sefului statului de a dizolva parlamentul sau cel putin camera aleasa a acestuia. Sub influenta unei amenintari cu dizolvarea parlamentului acesta ar putea fi determinat sa ia anumite masuri legislative dorite de guvern. Pe de alta parte parlamentul dispune la randul sau de o arma echivalenta ca eficienta impotriva executivului. El poate anume sa provoace demisia guvernului fie printr-un vot de neincredere expres, fie prin refuzul de a vota bugetul sau o alta lege propusa de guvern. in prezenta unui asemenea vot, seful statului are doua solutii posibile: fie primeste aceasta demisie si formeaza un nou guvern, care sa se bucure de increderea parlamentului, fie dizolva parlamentul, urmand ca guvernul sa ramana la putere daca alegerile ce vor urma ii vor fi favorabile iar in caz contrar sa se formeze un nou guvern. Ca si in regimurile prezidentiale intalnim si aici dreptul de veto pe care, in multe tari cu regim parlamentar, seful statului il poate opune legilor adoptate de parlament, fie cu efect absolut, fie numai cu efect suspensiv. in aceste regimuri puterea executiva numai este concentrata in mainile unei singure persoane ca in regimul prezidential ci este detinuta de un executiv bifurcat. Acesta este alcatuit din seful statului care nu raspunde politic in fata parlamentului, si un consiliu de ministrii care raspunde in fata parlamentului atat pentru propriile acte cat si pentru cele ale sefului statului ale carui acte pentru a fi valabile trebuie sa fie contrasemnate de un ministru. In mod asemanator si puterea legislativa apare la randul ei fractionta in doua camere menite sa-si contrabalanseze influenta politica, chiar in situatia in care deobicei competenta celei de-a doua camere Senatul, este mai redusa in raport cu cea a primei camere. Diferite frane si contragreutati opereaza si in regimurile semiprezidentiale, caracterizate prin faptul ca implanteaza in structurile regimului parlamentar unele institutii specifice regimului prezidential. Un asemenea regim semipreyidential cunoaste astazi Franta. in aceasta tara exista ca si in regimurile parlamentare un executiv bifurcat: presedintele republicii si consiliul de ministrii. De asemenea presedintele are dreptul de a dizolva parlamentul, iar parlamentul poate sa provoace demisia guvernului. Regimul semiprezidential al Frantei de diferentiaza insa prin faptul ca atribuie presedintelui republicii unele puteri pe care aceste regimuri nu i le recunosc cum ar fi ca unele acte ale presedintelui nu trebuie contrasemnate de un ministru pentru a fi valabile, ele trebuie sa fie emise cu respectarea conditiilor prevazute de constitutie. Totodata un numar de frane sunt instituite cum ar fi: presedintele republicii ii numeste si ii revoca pe membrii guvernului la propunerea primului-ministru, iar nu la libera lui alegere. Semnarea de catre presedinte a ordonantelor si decretelor se face pe baza hotararilor consiliului de ministrii, pe care-l prezideaza. Valabilitatea anumitor acte ale presedintelui republicii sunt conditionate de consultarea atat a primului ministru cat si a altor organe care nu apartin executivului.

DESCARCA