Popa Tanda de Ioan Slavici povestirea


Popa Tanda de Ioan Slavici povestirea

Marime:
Descarcari: 1

Popa Tanda de Ioan Slavici povestirea Ioan Slavici are o solidă pregătire filozofică şi istorică, bun cunoscător al arhivelor, trecutului nostru naţional, dar şi al vieţii zilnice a claselor populare. Ioan Slavici introduce oralitatea populară in scrierile sale, inaintea lui Creangă. Ca toate nuvelele lui Slavici, are şi aceasta o puternică tentă moralizatoare, in general, el plasează acţiunea in lumea satului. Expoziţiunea: Situaţia iniţială ii face cititorului cunoştinţă cu personajele şi locul acţiunii. Aflăm astfel că părintele Trandafir este fiul dascălului Pintilie din Butucani, ajuns preot in acelaşi sat Autorul face o sumară prezentare a personajului, care’’ vorbea drept şi cumpănit, ca şi cum ar fi citit din carte.’’ Totodată , era un bun gospodar, priceput şi strangător: "strange, drege şi culege, ca să aibă pentru sine şi pentru alţii". Singurul defect al preotului este felul prea direct şi prea deschis de a le spune oamenilor părerea despre ei, lucru care ii supără pe mulţi săteni. Intriga: Nemulţumiţi de această comportare a preotului, sătenii au intervenit la protopop pentru a-l muta din Butucani pe părintele Trandafir. Aşa se face că acest a ajuns preot in satul Sărăceni, aşezat pe Valea Seacă. Desfăşurarea acţiunii: Stabilit aici, preotul a constatat că sărăcia dezolantă a aşezării, dar şi lenea grozavă a oamenilor, care nu se osteneau să schimbe situaţia. Casele erau dărăpănate, garduri nu existau, insăşi biserica era o clădire ciudată, mai mult o ingrămădire de trunchiuri putrezite şi de barne, prin care sufla vantul şi băteau ploile. Nici un preot nu stătuse acolo mai mult de trei zile. Părintele Trandafir era şi el afectat de sărăcia oamenilor, căci buna randuială cere că: "popa face treaba satului, iar satul să se ingrijească de straiţa popii". De aceea, el işi propune să schimbe această stare de lucruri şi le predică oamenilor in biserică despre binefacerile muncii. Oamenii ascultă, aprobă, dar in scurt timp renunţă să mai participe la slujbe. Văzand aceasta, părintele a adoptat altă tactică: a inceput să meargă pe la casele oamenilor, sfătuindu-I cu vorba bună ce şi cum să facă, insă tot fără rezultat. Fără să se dea bătut preotul a recurs la ironie, apoi la batjocură şi la ocară, insă tot degeaba. Vremea a trecut şi el ajuns la disperare, căci zestrea preotesei se terminase şi altă sursă de trai nu mai aveau, iar familia trebuia hrănită şi ingrijită. impins de nevoi, părintele se apucă de treabă: repară pereţii casei, apoi acoperişul, ingrădeşte curtea, cultivă grădina. Din impletitul nuielelor şi vanzarea leselor scoate un caştig bun, starnind mirarea sătenilor, care il califică "om al dracului". Punctul culminant: Munca a dat in scurt timp roade. Casa preotului era curată şi ingrijită, grădina plină de legume, de zarzavat şi de porumb. Reuşise să-şi cumpere cai şi trăsură. Sărbătoarea rusaliilor a venit cu veselie şi daruri pentru toată familia, acum mulţumită şi fericită. Deznodămantul: Timpul a trecut, iar călătorul care trece pe acele meleaguri rămane uimit e infăţişarea prosperă a satului, cu case mari şi grădini pline cu pomi. Biserica cea nouă are turn strălucitor, iar preotul locuieşte de asemenea intr-o casă mare, nouă şi arătoasă. Trei generaţii trăiesc acum in ea, in armonie şi bună inţelegere: bătranul preot Trandafir cu preoteasa, fiica lor, Măriuca cu soţul ei, Coste, preotul cel tanăr, vecinul şi tovarăşul din copilărie, feciorul lui Marcu Florii Cucului. Copii lor sunt incantarea bunicilor. Acum, oamenii satului sunt mandrii de preotul cel bătran, care a rămas tot "verde, vesel şi harnic" şi pe care-l binecuvantează cu orice prilej: "Ţine-l Doamne la mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu".

DESCARCA