Politici regionale in Uniunea Europeana


Politici regionale in Uniunea Europeana

Marime:
Descarcari: 169

Politici regionale in Uniunea Europeana 1.1.Introducere Politica de dezvoltare regionala constituie un instrument important in cristalizarea identitatii europene. De aceea, problema atenuarii dezechilibrelor regionale si, in general, a sustinerii proceselor de dezvoltare regionala reapare in Europa, in ultimul timp, ca o preocupare majora atat in studiile de specialitate, cat si in analizele destinate fundamentarii masurilor de politica economica si sociala. Explicatiile interesului crescand pentru astfel de preocupari consta in mentinerea - uneori chiar agravarea - unor dezechilibre aparute in perioadele anterioare, sau o perceptie noua asupra acestora in actualul context economic, social si politic, in Europa Centrala si de Est, interesul actual pentru problemele regionale este determinat de necesitatea abordarii si rezolvarii in cadrul politicilor economice nationale a dificultatilor generate de procesele de restructurare si reforma, in cazul tarilor dezvoltate din vestul continentului, preocuparile in domeniul politicilor regionale s-au intensificat ca urmare a problemelor aparute in legatura cu procesele implicate de integrarea economica si politica. Politica de dezvoltare regionala a Uniunii Europene isi are originea in diferentele de nivel ale veniturilor existente intre zone geografice distincte. Cele mai prospere zece regiuni ale UE sunt de trei ori mai bogate si investesc de trei ori mai mult in unitatile lor de productie decat cele mai sarace zece regiuni. Aceasta problema s-a accentuat cu fiecare largire a Uniunii. Din 1988, aproape o treime din bugetul comunitar este dedicat sprijinirii zonelor mai putin avantajate, iar aceasta proportie tinde sa creasca. Se cere facuta observatia ca sintagma "politica de dezvoltare regionala" desemneaza un set de masuri cu caracter unitar din punctul de vedere al adresarii - in speta, catre zone distincte din punct de vedere geografic, fara referire asadar la apartenenta de o anume tara sau grup de tari. O asemenea perspectiva globala trebuie corelata cu incidentele asupra capacitatii concrete de a influenta mersul lucrurilor si, totodata, cu interesele reale in dezvoltarea regionala. Formularea elementelor concrete de politica economica tine cont, prin urmare, de prezenta unor obiective si principii adecvate caracterului regional al primitorului de sprijin financiar, in contextul globalizarii abordarii din punctul de vedere al donatorului. Daca avem in vedere aceste aspecte, in cadrul acestui segment al politicii comunitare intra mai multe componente: ajutorul acordat tarilor in curs de dezvoltare, sprijinul pentru dezvoltarea unor regiuni din tarile membre si asistenta acordata tarilor candidate. Includerea relatiilor cu tarile candidate pe lista politicilor regionale ale Uniunii Europene este de data relativ recenta, mai precis de la reuniunea Consiliului Europei de la Copenhaga (21-22 iunie 1993). Cu aceasta ocazie, obiectivele programului PHARE au fost extinse de la acordarea de sprijin financiar pentru crearea si consolidarea institutiilor democratice (aflat in competenta Directoratului pentru Afaceri Externe), la suport pentru pregatirea aderarii la Uniunea Europeana. Acest din urma scop al alocarii de fonduri s-a accentuat in 1997 si 1999, prin adoptarea programului "Agenda 2000", fiind prevazut ca din 2001, programul PHARE sa se concentreze prioritar asupra problemelor consolidarii cadrului institutional necesar in vederea aderarii. Noutatea este semnificativa prin aceea ca o parte importanta din eforturile financiare ale integrarii este preluata chiar de catre Uniunea Europeana, iar procesul de aderare se desfasoara in doua etape distincte: prima, menita sa conduca la un nivel de dezvoltare necesar a fi realizat pentru inceperea negocierilor, iar urmatoarea, care respecta procedurile propriu-zise - negocierea conditiilor si documentelor de aderare, semnarea acestora etc. Pentru a accede in etapa finala, este necesar ca tarile candidate sa indeplineasca anumite cerinte cunoscute sub denumirea de "criteriile de la Copenhaga". Reuniunea de la Copenhaga a introdus si un statut nou pentru tarile candidate la procesul de integrare europeana, care consacra un tip de relatii speciale intre Uniune si acestea, de la data reuniunii aparand in toate documentele oficiale denumirea de "tari asociate". Acestea beneficiaza de un tratament privilegiat in raporturile cu Uniunea, in acest cadru incluzand nu numai suportul financiar direct, ci si facilitati economice si comerciale. Durata acordarii acestor privilegii depinde de indeplinirea criteriilor pentru aderare, care au fost formulate astfel: "Calitatea de membru implica faptul ca tara candidata a realizat stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, legislatia, drepturile omului si protectia minoritatilor, existenta si functionarea economiei de piata, si de asemenea capacitatea de a face fata presiunii competitiei si fortelor pietei in cadrul Uniunii. Calitatea de membru presupune abilitatea candidatului de a-si asuma obligatiile de membru, inclusiv adeziunea la scopurile uniunii politice, economice si monetare. Capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, la momentul integrarii europene, este de asemenea un considerent important al realizarii intereselor atat ale tarii candidate, cat si ale Uniunii. Consiliul European va continua sa urmareasca indeaproape progresele realizate de fiecare tara asociata in vederea indeplinirii conditiilor de acces in Uniune si va trage concluziile de rigoare." Concluziile Consiliului Europei vizeaza fiecare tara in parte, in mod individual si independent de celelalte, indiferent daca acestea fac sau nu parte din structuri sau tratate bi sau multilaterale. Acest principiu ramane valabil pentru toate candidaturile, fiind stipulat si in Tratatele de la Roma, precum si in cele de la Maastricht si Amsterdam. in iulie 1997, Comisia Europeana a publicat "Agenda 2000", un document important privind reformele politicilor Uniunii, precum si pentru strategia de aderare, impreuna cu opiniile acesteia privind aplicatiile fiecarei tari candidate la calitatea de membru al Uniunii. Comisia a precizat ca nici una din tarile asociate in vederea aderarii nu satisfac in intregime criteriile, identificand pentru fiecare din acestea domeniile in care este necesar un anume progres pentru a indeplini obligatiile de membru. Totodata, documentul mentionat propune o "strategie de preaderare", care cuprinde o noua abordare a problematicii, noi instrumente de realizare a sarcinilor decurgand din implementarea programelor corespunzatoare. Principalul aspect al reformei politicii de preaderare se refera la faptul ca sprijinul Uniunii Europene pentru aderare este focalizat asupra problemelor identificate si negociate cu fiecare tara in parte, in context, toate formele de ajutor financiar (inclusiv PHARE) au fost puse impreuna, in acelasi cadru, denumit "Parteneriat de Aderare". Pentru fiecare tara candidata in parte exista un asemenea parteneriat, complementar unui Program National de Adoptare a Acquis-ului Comunitar (NPAA). in urma adoptarii programului "Agenda 2000", prin Reglementarea nr. 622 din martie 1998 a Consiliului Europei se stabileste cadrul legal al parteneriatului, prevazand incheierea de acorduri bilaterale Uniunea Europeana - tara candidata, care sa cuprinda intr-un cadru unitar: prioritatile, asa cum sunt definite in analiza situatiei fiecarei tari, asupra carora urmeaza sa se concentreze pregatirile in vederea aderarii, pentru indeplinirea criteriilor economice si politice, precum si a obligatiilor care incumba statutului de membru al Uniunii; resursele financiare necesare implementarii prioritatilor identificate. in vederea realizarii acestui program, Consiliul Europei este imputernicit sa decida asupra principiilor, prioritatilor, obiectivelor intermediare si conditiilor cuprinse in fiecare Parteneriat de Aderare, care va fi discutat cu fiecare tara candidata in parte. Pana in prezent au fost semnate Parteneriate de Aderare cu toate cele 10 tari asociate. Parteneriatul de Aderare Romania - Uniunea Europeana a fost semnat la 6 decembrie 1999, in baza deciziei Consiliului nr. 261 din 30 martie 1998, care stabileste principiile, prioritatile, obiectivele imediate si conditiile Parteneriatului de Aderare. Finantarea acestora este reglementata prin Memorandumul de finantare, negociat in anul 2000. Instrumentele financiare ale strategiei de preaderare se concentreaza asupra fondurilor derulate prin programele Phare, ISPA (pentru investitii in sectorul de transporturi si mediul inconjurator) si SAPARD (pentru agricultura si dezvoltare rurala). Preocuparile in domeniul politicilor regionale din Romania deriva din necesitatea sustinerii, inclusiv la nivel regional, a prioritatilor nationale definite in cadrul politicii economice globale, in acest context, consideram ca un studiu asupra politicii de dezvoltare regionala din tara noastra trebuie sa porneasca de la imperativele realizarii obiectivului strategic fundamental al perioadei actuale si in perspectiva pe termen mediu si lung, respectiv indeplinirea criteriilor de convergenta pentru aderarea la Uniunea Europeana. Pornind de la acest obiectiv global, este necesar ca politicile regionale sa defineasca obiectivele specifice ale domeniului respectiv si sa analizeze integrarea acestora intr-un sistem coerent, pe de o parte cu obiectivele macroeconomice si cele specifice altor structuri (obiectivele sectoriale) si, pe de alta parte cu obiectivele traditionale ale politicilor regionale (atenuarea decalajelor' in dezvoltarea diferitelor structuri din spatiul national). Pe langa precizarea obiectivelor, politicile regionale trebuie sa defineasca si sa analizeze mijloacele de realizare a acestora si, evident, structurile institutionale capabile sa sustina asemenea evolutii.

DESCARCA