Argumentare povestire


Argumentare povestire

Marime:
Descarcari: 7

Argumentare povestire Termenul de povestire se confundă adeseori cu cel de naraţiune. Povestirea este o specie literară situată ca dimensiuni intre schiţă şi roman, in care se reliefează naratorul şi actul narării, iar accentul cade nu asupra persoanei, ci asupra intamplărilor pilduitoare. Volumul Hanul Ancuţei" de Mihail Sadoveanu a fost publicat in 1928. in el se reunesc trăsăturile definitorii ale naraţiunii lui Sadoveanu: fascinaţia pentru trecut, lirismul evocării, accentele mitice, legendare şi stilul metaforic, ceremonios. Este o scriere de răscruce deschizand drumul marilor romane istorice. Realizat prin tehnica povestirii in ramă, volumul este, după cum spune şi G. Călinescu, un fel de in care caţiva obişnuiţi ai unui han spun anecdote". Dincolo de grupajul celor nouă naraţiuni, reunite intr-o naraţiune-cadru, ceea ce dă unitate structurii, este o temă centrală prefigurată din primele randuri ale cărţii şi accentuată treptat pană la final, unde se sugerează că povestirea este fără sfarşit. Prezenţa structurii de povestire in ramă atrage multiplicarea vocilor narative. Mai intai, apare un narator fără nume, ca voce a scriitorului integrat grupului de la han şi recunoscut de ceilalţi ca aparţinand acestei comunităţi speciale. Prezenţa sa este marcată in text prin persoana I a verbelor şi a pronumelor care susţin subiectivitatea relatării. Totodată, perspectiva lui narativă se bazează pe o omniscienţă limitată, prin deschiderea căreia el evocă timpurile depărtate, legandu-le de timpul naraţiunii sale. Pe parcurs, acest narator devine ascultător, iar la final reia rolul de a unifica cele 9 istorisiri. Rand pe rand, se integrează in spaţiul povestirii cele 9 voci narative aparţinand unor naratori foarte diverşi in privinţa condiţiei sociale. Toţi naratorii au in comun harul istorisirii şi capacitatea de a selecta din trecut fapte extraordinare, pilduitoare. Prezenţa mai multor voci narative conferă scrierii o tonalitate polifonică. Incipitul naraţiunii trasează reperele spaţio-temporale: intr-o toamnă aurie am auzit multe poveşti la hanul Ancuţei"; timpul, marcat aici printr-o primă sintagmă intr-o toamnă aurie", este unul nedeterminat, străvechi; avand atributul primordialităţii, sugerat mai departe prin sintagma intr-o depărtată vreme, demult". Faputl că e vorba de un timp fabulos se exprimă in semnele lui ciudate: ploi năprasnice", un balaur negru in nori" şi nişte paseri cum nu s-au mai pomenit". Adjectivul aurie" aduce sugestia unui timp valoros, aureolat ca o varstă de aur a poveştilor. Astfel, lumea veche apare aici invăluită in strălucirea aurului. Pe langă această dimensiune mitică, fabuloasă, cosmică a trimpului, există in secvenţa de inceput şi un al doilea sens al timpului inţeles ca timp istoric, marcat prin propoziţia: impăratul-Alb şi-a ridicat muscalii lui impotriva limbilor păgane." E o referire la un eveniment real, războiul ruso-turc (1812) care, insă, se dizolvă in vălul timpului fabulos, al credinţelor străvechi, strămoşeşti. Spaţiul e intruchipat, in imaginea hanului, ca un adevărat topos, avand semnificaţia unui loc privilegiat in care, odată intraţi, oamenii pătrund miraculos intr-o altă dimensiune a lumii. Aici, la han, e posibil să se deschidă lumea fascinantă a trecutului, reinviată graţie memoriei celor care povestesc. Hanul simbolizează un spaţiu ocrotitor, o graniţă faţă de lumea reală. Insistenţa asupra imaginii hanului, completată de personificarea lui din final, transformă imaginea de simplu loc al intalnirii povestitorilor, intr-una de personaj al lumii evocate in text: să ştiţi că acesta nu-i ceas curat...il simţise şi hanul, căci se infioră lung." Fantana dintre plopi" este a patra povestire şi are ca narator-personaj pe căpitanul Neculai Isac. Dubla funcţie atrage o perspectivă accentuat subiectivă exprimată pe parcurs prin focalizarea evenimentelor din unghiul persoanei I. Este interesant că din punct de vedere temporal se poate vorbi de timpul evenimentelor narate (in urmă cu cca. 25 de ani) şi de timpul narării, comun cu al celorlalţi povestitori. Locul intamplărilor evocate este, şi aici, hanul, marcat de aceeaşi prezenţă a hangiţei intruchipată atunci de cealaltă Ancuţă. De altfel, hangiţa cea tanără creditează autenticitatea relatării lui Neculai Isac, amintindu-şi că a auzit de la mama ei o poveste infricoşată. Naratorul evocă o intamplare trăită de el in tinereţe, in urmă cu peste 25 de ani, pe aceste meleaguri". in povestire se relatează un singur fir epic, o tristă poveste de iubire care a avut rol de iniţiere pentru tanărul de odinioară. Atmosfera povestirii ţine de modul in care naratorul regizează" o anumită tensiune pe tot parcursul povestirii pentru a capta atenţia şi interesul ascultătorilor. Acţiunea se derulează alert, fiind identificabile toate momentele subiectului. in expoziţiune se precizează timpul şi locul, arătandu-se că totul s-a petrecut intr-o toamnă ca asta" la hanul Ancuţei, pe cand Neculai Isac negustorea vinuri in ţinutul Sucevei. Atunci a făcut popas la han şi a intalnit pe malurile Moldovei un grup de ţigani intre care a remarcat o fată de vreo 18 ani. Inriga precizează faptul că tanărul se indrăgosteşte de frumoasa ţigancă. Desfăşurarea acţiunii redă intr-un ritm alert evenimente dramatice. După o noapte petrecută la locul numit Fantana dintre plopi, tinerii işi stabilesc o altă intalnire la intoarcerea lui Neculai Isac din ţinuturile Paşcanilor. Revederea a avut, insă, un final tragic. Fata i-a mărturisit că ţiganii plănuiesc să-l omoare pentru a-i lua banii. Punctul culminant este marcat de momentul cand, avertizat, Neculai Isac incearcă să scape din incăierare, dar este rănit la un ochi şi işi pierde vederea. Deznodămantul impresionant arată că, reintors la fantană cu ajutoare, tanărul găseşte urme de sange şi inţelege că fata a fost omorată şi aruncată in fantană. Din perspectiva finalului se dezvăluie semnificaţiile titlului. Sintagma referitoare la un loc destinat inalnirii indrăgostiţilor ajunge să denumească un spaţiu al morţii. Apa fantanii amestecată cu sangele nu mai simbolizează viaţa, ci o iubire amestecată cu moartea. Naratorul Neculai Isac poate fi apreciat in structura de ansamblu a cărţii, ca ipostază a povestitorului romantic, fascinat de intamplări care ţin de experienţe interioare, sufleteşti. El nu face numai evocarea evenimentelor trăite in tinereţe, ci evaluează intamplările ca om matur, recunoscand că le-a trăit cu sentimentul aventurii şi al nesăbuinţei. De aici, tonul nostalgic marcat de regretul că n-a putut stăvili faptele tragice petrecute odinioară.

DESCARCA