Amintiri din copilarie - descriere


Amintiri din copilarie - descriere

Marime:
Descarcari: 1

Amintiri din copilarie - descriere Umorul este o formă a risului, o manifestare a bunei dispozitii. La I. Creangă umorul este alături de oralitate trăsătura dominantă a Amintirilor din copilărie. Principalele categorii ale umorului sint: umor de situatie (izvorit din fapte, situatii, intimplări: prinderea muştelor cu ceaslovul, molipsirea de riie de la caprele Irinucăi, aplicarea poştei la tălpi, bătaia dintre Mogorogea şi Pavăl, intimplarea de la scăldat, vinzarea pupăzei etc); umor de caracter (izvorit din felul de a fi al unor personaje: Mogorogea, moş Chiorpec, Trăsnea, popa Buligă - zis şi Ciucălău etc); umor de limbaj (izvorit din folosirea de locutiuni, zicători şi proverbe, menite a provoca risul: "is mai aproape dintii decit părintii", "se tine ca riia de om", "au tunat şi i-au adunat", "milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima"; ori expresii ca: "va-i nevoie", "calea - valea", "bine - rău"). Sursele umorului le reprezintă intimplările hazlii, buna dispozitie a autorului, (Nică face haz de necaz), prezenta glumei in mijlocul lucrurilor celor mai serioase "Şi să nu credeti că nu mi-am tinut cuvintul, de joi pină mai apoi, pentru că aşa am fost eu, răbdător şi statornic la vorbă de feliul meu; şi nu mă laud, că lauda-i fată; prin somn nu ceream de mincare; dacă mă sculam, nu mai aşteptam să-mi dea altii; şi cind era de făcut ceva treabă, o cam săream de pe-acasă"; ironia "Moş Luca de te-a intreba cineva, de-acum inainte, de ce trag caii aşa de greu, să-i spui că aduci nişte drobi de sare de la ocnă şi las' dacă nu tear crede fiecare"; autoironia "in sfirşit, ce mai atita vorbă pentru nimica toată? Ia, am fost şi eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucată de humă insufletită din Humuleşti care nici frumos pină la douăzeci de ani, nici cuminte pină la treizeci şi nici bogat pină la patruzeci nu m-am făcut. Dar şi sărac ca anul acesta, ca in anul trecut şi ca de cind sint, niciodată n-am fost". Limbajul Artistic este de o frumusete şi originalitate inimitabilă. Farmecul incomparabil al stilului lui I. Creangă vine din frumusetea limbii neamului romanesc. Mijloacele lingvistice folosite dau impresia de oralitate prin folosirea maximă a interjectiilor onomatopeice (ha! ha! ei! tuşti! zbirr!) a expresiilor onomatopeice şi a verbelor imitative (hat! a horăi, a găbui). Oralitatea e provocată şi de multimea expresiilor specifice limbii vorbite (vorba ceea, hăt bine, pace bună) a zicerilor tipice (toate ca toate, de voie de nevoie) a intrebărilor şi exclamatiilor (ori mai ştii păcatul, grozav s-a spăriat, ce-i de făcut?). Alteori in text apar versuri popurale sau fraze rituale: La plăcinte inainte / Şi la război inapoi. Decit la oraş codaş ? Mai bine-n satul tău fruntaş. Deosebită este şi folosirea cuvintului "mai" "ce mai de pomi s-au pus in tintirim (multi). Alteori e folosit ca abverb "mai rămineti cu sănătate". Caracterul de oralitate provine şi din folosirea dativului etic:"si-am căzut in Ozană cit mi ti-i băietul"; sau folosirea unor expresii ori locutiuni populare: "incaltea", "ca mai ba", "a cu-i a cu". Orală e şi sintaxa frazei. Autorul lasă cuvintele să se inşire după o ordine a vorbirii şi nu a scrisului, unde topica e mai controlată: "şi hărsita de mătuşa nu mă slăbea din fugă nici in ruptul capului; cit pe ce să puie mina pe mine", "şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga, pină ce dam cinepa toată palancă la pămint". De asemenea majoritatea frazelor se leagă intre ele prin conjuctia coordonatoare copulativă "şi" "Şi cind invătam eu la şcoală, mama invăta cu mine acasă. Şi citea la ceaslov, la psaltire şi Alexandria mai bine decit mine, şi se bucura grozav cind vedea că mă trag la carte. Comparatiile sunt din limbajul popular: "cum nu se dă scos ursul din birlog... aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti"; "doi cai ca nişte zmei". Epitetele sunt adesea regionalisme sau creatii lexicale proprii: călugării o adunatură de zamparagii "duglişi", "miine, poimiine aveam să ne trezim nişte babalici gubaci", — dac-ar şti el ghilhănosul şi ticăitul, de unde am pornit astă noapte". Arta literară constă in "modul spunerii" in hazul povestirii. I. Creangă imbină cu măiestrie modurile de expunere: Naratiunea sau relatarea in direct a naratorului, e insuşi firul povestirii. Pe firul acestei povestiri se pot distinge momentele subiectului mai ales in partea a IV.-a. Descrierea apare in două momente ale actiunii, cind evocă universul copilăriei şi cind işi intoarce privirea inapoi, spre muntii Neamtului, din virful codrilor Paşcalilor. Dialogul ascunde conflictul, dezvăluie sufletul personajelor, gindurile, sentimentele, temperamentele, inviorează actiunea, o propulsează. Monologul interior apare in noaptea dinaintea plecării, in ceasul disperat al intoarcerii spre sine, a Eului infrint: "zicind in sine-mi cu amărăciune: ce necaz de capul mieu". G. Calinescu scria despre Ion Creanga : "Creangă este expresia monumentală a naturii umane in ipostaza ei istorică ce se numeşte poporul roman".

DESCARCA