Alexandru Ioan Cuza III


Alexandru Ioan Cuza III

Marime:
Descarcari: 0

Alexandru Ioan Cuza III Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820, Husi, 15 mai 1873, Heidelberg) a fost domnitorul (1859-1866) Principatelor Unite ale Romaniei Cuza aparţinea unei familii de boieri romani şi a primit o educaţie europeană. in anul revoluţionar 1848, in Moldova şi Ţara Romanească s-au iscat revolte. Cea din Moldova a fost suprimată repede, dar in Ţara Romanească, revoluţionarii au preluat puterea şi guvernat pe timpul verii acelui an. Tanărul Cuza, avand un rol important a fost trimis la Viena ca prizonier, dar a evadat la scurtă vreme. După aceea, a urmat o scurtă carieră in armata moldovenească, devine ministru de Război in 1858 şi a reprezentat Galaţiul in intrunirea de la Iaşi, avand sprijinul puterilor europene să nominalizeze un principe al Moldovei. Cuza a fost un orator proeminent in dezbateri, susţinand uniune celor două principate, Moldova şi Ţara Romanească. insă nu a fost ales un principe străin, ci a fost ales el insuşi domnitor al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 (17 ianuarie Gregorian) şi al Ţării Romaneşti pe 24 ianuarie 1859 (5 februarie Gregorian). Astfel colonelul A. I. Cuza realizează o uniune de facto a celor două principate romaneşti, care va fi pană la urmă acceptată de puterile europene la Congresul de la Paris, pe 18 octombrie 1858. Unirea fiind declarată legal trei ani mai tarziu pe 24 ianuarie/5 februarie 1862, numele noi ţări fiind Romania, iar capitala Bucureşti. Cuza nu era un diplomat şi ii lipsea originea regală, dar ştia cum să aleagă miniştri şi colaboratori de la care să obţină sfaturi preţioase. Imediat a obţinut acceptul sultanuluji de a avea un parlament unificat şi un cabinet pentru restul vieţii sale, obţinand astfel garanţia unei Romanii unite pe timpul vieţii sale. Asistat de consilierul Mihail Kogălniceanu, un lider intelectual al revoluţiei din 1848, Cuza a iniţiat o serie de reforme care a contribuit la modernizarea societăţii romaneşti şi a structurilor de stat, inclusiv: Legea averilor mănăstireşti, secularizarea domeniilor monastice (1863). Probabil mai mult de un sfert din zonele agricole erau controlate de mănăstirile biserica ortodoxe, care susţineau călugări greci in mănăstiri precum cele de la Muntele Athos şi Ierusalim, dar reprezentau o pierdere pentru veniturile statului. Cuza a obţinut sprijinul parlamentului să exproprieze aceste terenuri, oferind in schimb compensaţii, dar patriarhul a refuzat negocierea. Aceasta a fost o greşeală: caţiva ani mai tarziu, guvernul a retras oferta, şi nici o compensaţie nu a fost plătită. Reforma Agrară, eliberand ţăranii din ultimile datorii feudale, eliberand mişcarea şi redistribuirea pămantului (1864). Aceasta a avut mai puţin succes. intr-o incercare de a obţine susţinerea ţăranilor, Cuza a obţinut un conflict cu boierii conservatori. Un proiect de lege dand ţăranilor terenul pe care muncesc a fost respins. Conservatorii au răspuns cu o lege care oprea toate responsabilităţile şi datoriile ţăranilor, dar moşierii păstrau tot pămantul. Cuza şi-a folosit dreptul de veto, apoi a ţinut un prebiscit pentru modificarea constituţiei după modelul lui Napoleon al III-lea. Planul lui era să obţină sufragii universale, iar puterea domnitorului să fie prin emiterea de ordonanţe. Cu aceste puteri plenare noi, Cuza a promulgat Legea Agrară din 1863. Ţăranii au primit titlul de proprietate pe terenurile pe care muncau, in timp ce moşierii rămaneau cu o treime din suprafaţă. Unde nu era destul teren, boierii erau despăgubiţi din terenurile statului (confiscate de la mănăstiri). Codul Civil şi Penal (1864) Legea educaţiei, stabilind educaţie publică gratuită şi obligatorie (1864) Fondarea Universităţiilor din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864) Dezvoltarea unei armate moderne a Romaniei. Reformele drastice impuse de el ca să aducă Romania in secolul XIX european i-au instrăinat aliaţii săi, şi a eşuat in efortul său de a crea o alianţă a ţăranilor prosperi cu un prinţ liberal puternic, care să conducă precum un tiran binevoitor, precum Napoleon al III-lea. Problemele financiare, scandalurile legate de amanta sa şi nemulţumirea populară au adus o revoluţie, Cuza fiind forţat să abdice de către aşa-zisa "Monstruoasă coaliţie", formată de conservatori şi liberali radicali. La ora 4 a dimineaţei de 22 februarie 1866, o bandă de conspiratori militari intră in palat şi-l fac pe domnitor să-şi semneze abdicarea, a doua zi, ducandu-l dincolo de graniţele Romaniei

DESCARCA