Virtutile morale


Virtutile morale

Marime:
Descarcari: 10

Virtutile morale in primul secol al erei noastre, in Imperiul roman şi-a făcut apariţia o nouă religie: crestinismul. Aducand un mesaj universal, mai presus de diviziunile naţionale sau sociale, creştinismul avea să devină religia dominantă pe intreg cuprinsul Imperiul roman. Creştinismul s-a adresat mai intai evreilor. Nucleul intregii doctrine creştine, prin doctrina inţelegand totalitatea credinţelor, a ideilor, a regulilor care definesc o concepţie a omului faţă de Dumnezeu, faţă de lume şi faţă de ceilalţi, este Iisus, pe care discipolii săi l-au numit Mesia. Născut in Palestina el a fost răstignit in anul 30. Viaţa şi scurta lui apariţie de Mesia sunt descrise de Evanghelii. Iisus nu a contestat religia evreilor, dar a incercat să depăşească limitele unei comunităţi umane restranse, mesajul său fiind adresat tuturor oamenilor. Creştinismul este o religie intemeiată de iubirea aproapelui şi pe virtuţi morale. Creştinilor li se promitea după moarte viaţă eternă in impărăţia lui Dumnezeu, Paradisul. Creştinismul s-a extins repede la Ierusalim. Personalităţile cele mai importante care au ajutat la raspandirea creştinismului au fost Pavel si Petru. Consiliul de la Ierusalim din anul 49 i.Hr. a decis că noua religie să iasă din graniţele ei iniţiale, adresandu-se şi celorlalte popoare. Creştinismul a devinit astfel o religie distinctă de iudaism. Cu ajutorul lui Pavel au apărut primele comunităţi de creştini printre evrei, dar şi printre greci şi romani. Două acte rituale trebuiau respectate in primul rand pentru a fi considerat creştin : botezul şi impărtăşania. Biserica a avut de infruntat problema externă a persecuţiilor (din partea statului roman) şi pe cea internă, a ereziei. Cauzele persecuţiilor romane au fost de mai multe feluri. Mai intai politice, căci creştinii ii erau loiali lui Hristos, iar romanii Cezarului. Alte cauze au fost de natură religioasă, creştinii refuzand sacrificiile pe altare şi in general idolii; sociala, creştinii militand pentru egalitate socială, ceea ce in ochii aristocraţiei romane constituia o adevarată revoluţie. Persecutarea creştinilor a fost atat religioasă, cat şi politică. Primul mare persecutor a fost Nero, care a răspandit zvonul că incendierea Romei s-ar fi datorat acestora. Ca urmare a acestei acuze, creştinii au fost martirizaţi. Procesul de impăcare intre Biserica şi Statul roman a inceput cu Constantin cel Mare (280-337). Numele lui este strans legat de Imperiul Roman de Răsărit, de Constantinopol şi de liberalizarea creştinismului, recunoscut de el ca religie de stat. Fondator al Imperiului de Răsărit, al Constantinopolului şi părinte al creştinismului, Constantin este considerat primul impărat creştin. Flavius Valerius Constantinus, viitorul impărat "Constantin cel Mare", s-a născut la Naissus, in Dacia Medinterranea. Tanăr fiind el a fost chemat la curtea lui Maximianus. Mai tarziu a fost inălţat la rangul de Caesar in Occident şi a fost adus la curtea lui Diocleţian, unde a rămas mai bine de 10 ani, fapt ce a avut mare insemnătate pentru pregătirea viitorului impărat. Sub Diocleţian, Constantin a indeplinit funcţia de tribunus primi ordinis in Asia şi Palestina, iar sub Galerius a luptat impotriva sărmanilor. După moartea tatălui său a fost proclamat imperator de către armată (25 iulie 306). S-a căsătorit cu Flavia Maxima Fausta, de la care a avut doi fii. Constantin a reunit sub autoritatea sa toate provinciile occidentale ale imperiului. La Roma el ia iniţiat o politică favorabilă creştinilor. Prin "vedictul de la Milan" creştinismul devine o religie egală in drepturi cu celelalte culte din stat. Constantin a continuat şi a desăvarşit toate reformele administrative, militare , fiscale, financiare sau religioase inişiate de Diocleţian. Cu Constantin cel Mare se incheie procesul transformării Imperiului intr-o monarhie de drept divin, de esenţă creştina. Numărul provinciilor este ridicat la 117, grupate in 14 dioceze şi 4 prefecturi.

DESCARCA