Pictori impresionisti


Pictori impresionisti

Marime:
Descarcari: 16

Pictori impresionisti Inca de la inceputurile sale, pictura a cunoscut mai multe etape de dezvoltare. Au aparut noi tehnici de a picta si s-au dezvoltat curente noi. Pictura italiana a Renasterii a cunoscut la Florenta , in Qualtrocento, afirmarea unor stralucite personalitati artistice. Pictorii florentini au fost inzestrati nu numai cu inalta sensibilitate estetica, ci, din abundenta, si cu un har creator. Talentul si contributia fiecaruia s-au facut simtite nu numai in ansamblul scolii de fresca, ci si in pictura de sevalet. Observarea si interpretarea anatomiei si psihologiei umane, a naturii si societatii de catre pictori, pasiunea studiului si cercetari experimantale, precum si introducerea unor noi principii morfologice de catre acestia, au servit crearii unor conceptii estetice unitare si puternic originale. In aceasta pictura, ceea ce ne izbeste astazi este abundenta nudului, mai ales a celui feminin, inteles, pe de o parte ca sa satisfaca gustul obisnuit al publicului, pe de alta parte, ca sa arate ca autorii lui nu au uitat cu totul vechiile precepte ale artei mari. Acest amestec de preferinte contemporane si de canon clasic este la baza celor mai multe din compozitiile mari din aceasta vreme, cu exceptia celor demne de arta marilor decoratori din trecut. Vor aparea deci, pretutindeni, trupuri de femei frumoase, insa asa cum era inteleasa frumusetea in aceasta vreme, in atitudini copiate, mai mult sau mai putin, dupa operele celebre ale maestrilor din trecut. De altfel, aceasta nu trebuie sa ne mire : fiecare epoca isi face despre frumusetea femeii si despre frumusetea fizica, in general, o conceptie care fatal isi va gasi expresia in operele sale de arta. Trebuie ca un artist sa fie cu totul interesant, o personalitate prea indrazneata si prea originala, pentru ca sa impuna publicului conceptia sa, sa o faca acceptata de ceilalti. In general, mare parte din artisti se supun gustului. Printre peisagisti vim gasi pe acei pictori care ne aduc, aproape pe nesimtite, pana la grupul faimos al impresionistilor, care alaturi de realisti, constituie cele doua mari scoli franceze in a doua jumatate a secolului al XIX - lea. Un cer marin, in care se petrec fel de fel de drame fantasmagorice, si care e schimbator aproape de la un minut la altul. Cerul acela de o culoare laptoasa, cu nori fara forma, ca niste voaluri subtiri si trecatoare, care insa se interpun intre soare si ochii nostri , umbrele fine si dulci pe care acesti nori le lasa pe suprafata marii, iata ceea ce el reprezinta cu pasiune. Tarmul apoi, in care, in lumina difuza, fiecare nuanta mai vie devine o nota incantatoare. Toate acestea au fost pictate de Boudin, un pictor care si-a trait viata intre acest port si celalalt port, tot normand , le Havre. El este atras de multimea de femei in toalete de culori clare, care misuna si se agita, pe care le reda cu o pensula fina si subtire, admirabil purtata si foarte expresiva, asa incat, prin cateva trasaturi, el evoca atitudinea si miscarile oricarui personaj luat din multime. Joseph Thomas Monticelli este pictorul care a pictat de toate, fiind atras numai si numai de anumite subiecte rare, uneori peisaje, mai adese scene galante care ii permiteau sa arunce pe panza pietrele scumpe din paleta sa. Sub frunzisuri apar atunci femei si tineri executati in asa fel incat conturul lor aproape dispare sub gramada de pasta colorata, pusa din belsug cu ingeniozitate, Compozitia are totusi ceva unitar, din pricina armoniei de tonuri. Unitatea ei vine atunci de la colorit si nu de la aranjamentul elementelor din compozitie. Unele din tablourile sale, mai ales cele din ultima perioada, se prezinta cu aspectul pe care l-ar avea o harta in relief, atat sunt de incarcate de substanta colorata. Aspectul tabloului este insa asa de cald si de stralucitor, incat uneori ne da impresia smalturilor si a pietrelor pretioase. Artistului ii plcea sa se gaseasca in porturi de mare sau de fluviu, acolo unde catarge, cordaje si panze de corabii creeaza un fel de retea pitoreasca, prin care se zaresc culorile delicate ale cerului si ale apei. Si aici, cu toate ca era vorba de un peisaj mai degraba terestru, fiindca locul tinut de mare este mai neinsemnat, el acorda mai mult de jumatate din panza sa cerului, aratat asa cum se prezinta la mare, cu acei nori subtiri si fara forma, pete de valori coloristice bivalizand cu fumul ce iese din cosurile fabricilor. A doua categorie de opere sunt cele in care subiectele erau luate de pe plajele marii, o societate compusa mai ales din femei, in rochii de culori deschise si vii, miscndu-se undeva, departe, iar deasupra cerului calm, senin, insa nu cu transparenta pe care ar avea-o de pilda, la noi sau in Italia, ci cu urme usoare de nori, de un colorit de margaritar palid. Minusculele figuri sunt tratate in trasaturi decise si repezi, asa incat, prin aceasta chiar ne dau impresia ca se agita, ca sunt prinse fiecare la o actiune precisa, bine determinata. Cultivat intr-un grad neobisnuit pentru un artist, Richard stie ca va fi pictor si, ca gen, un portretist. El ar fi putut realiza portrete somptuoase, betie de colorit, caci stia cum sa se comporte in orice imprejurare. El s-a multumit cu un colorit de o sobrietate rara, in care fata, palida, lumina tot tabloul, tinut in tonuri neutre, cu rare note ceva mai vii, chiar atunci cand era vorba de un portret de femeie. Uneori, Richard s-a servit de bitum. Din pricina aceasta, multe din panzele sale s-au ruinat iremediabil, mai ales cele la care tinea artistul, din nefericire. Carriere, un alt pictor impresionist, este un pictor vizionar, cu figurile ca de ceara, aparand dureroase ca dintr-o ceata, este la antipodul tablourilor inflorite, adevarate buchete culese dimineata. Pentru a exprima « viata interioara », nu are nevoie de compozitii cu multe personaje cu atitudini de statuie, mai ales nu are nevoie de o paleta variata si vie. Putin rosu, ivoriul fetelor si al mainilor, un negru pentru vesminte, totul iesit ca dintr-o ceata bruna, care netezeste reliefurile, care armonizeaza contrastele, care invluie totul ca intr-o stofa moale, calduroasa, dar care lasa vizibil raportul valorilor. Tabloul devine astfel monocrom, un fel de camaieu brun, care a indispus pe multi, ca un fel de afectare, de dispret pentru adevarata pictura, dar care a avut si cativa admiratori entuziasti si sinceri. Ei vedeau in aceasta maniera singura pictura ce se potrivea cu sentimentul de afectiune profunda ce unea pe pictor si modelele sale. Era cea mai potrivita forma pentru aceasta arta de confesiune, care nu avea de spus decat lucruri grave celor ce o priveau. Un alt mare peisagist a fost Theodore Rousseau. O lucrare impresionanta a lui Rosseau a fost « Iesirea din padure la Fointainebleau», o opera in care se simte, pana si la Rousseau, aranjamentul. Prin arcada gigantica formata din crengile unor stejari centenari, se zareste cel mai luminos apus de soare, peste terenul mlastinos de la marginea padurii. O turma de vaci se intoarce agale in sat. Ce ne izbeste in acest tablou este, pe de o parte, calitatea tabloului, a desenului, precizia cu care sunt indicate siluetele copacilor, pe de alta, delicatetea coloritului in partea luminoasa a lui, acea subtila degradare de tonuri, de la marginea orizontului, in stanga, unde se mai zaresta ceva din globul solar, pana la partea superioara a cerului. « Podarul » - o compozitie mai simpla, mai multe zone ce se intind orizontal, dintre care ultima, cerul care sustine ca si la englezi si la olandezi mai mult de jumatate din suprafata tabloului, e puternic taiata de verticala unui pom. Nori fara forme precise se intind in dreapta si in stanga lui, arunca cateva pete luminoase in apa din primul plan. La stanga, in umbra, barca celui care trece calatorii de la un tarm la altul . Totul pictat viguros, in pete largi, intr-o materie vascoasa care, din nefericire, s-a cam innegrit. Rousseau se servea adesea de bitum, care da un aspect stralucitor si proaspat, la inceput, tabloului, dar care se altera cu vremea, se degrada si atragea in coruptia lui mai toata suprafata pictata. In Baroc, paralel cu sculptura, pictura s-a definit si ea intr-o orbita diferita de principiile morfologice ale Renasterii. Ea a evoluat sub impulsul autoritatii, a doua puternice personalitati originale, Tintoretto si Caravaggio, ale caror creatii au trasat axele cardinale ale morfologiei baroce. In pictura sa, Tintoretto formula ecuatii plastice inedite, innoitoare si deschizatoare de experiente indraznete in cadrul compozitiei, spatiului plastic si eclerajului. Compozitia deschisa este desfasurata excentric, pe diagonale incrucisate sau reluate in ecou, cu personaje de 11 capete imaginate in atitudini patetice si declamatorii. Spectacolul luministic, cu cel sfasiat de fulgere, dezarticuleaza continuitate spatiului omogen, sentimentul miracolului si cel al sptiului cosmic primesc un loc particular. In tot decursul celei de-a doua jumatati al secolului al XIX - lea, Parisul constituie un centru de atractie pentru pictorii Occidentului, si chiar pentru cei din Europa Centrala. Unul dintre acesti pictori a fost Whistler si una dintre lucrarile de la inceputurile carierei a fost « Fata in alb ». Prin aranjament, Whistler, ca si Degas, purcede de la aceeasi conceptie a punerii in cadru. El da mai mare importanta armoniilor subtile de tonuri, si de aceea, dominant in ceasta opera va fi albul, in jurul caruia el acordeaza celelalte note. De remarcat este evantaiul japonez pe care tanara fata il tine in mana. Este o indicatie pentru privitor, asa cum facuse si Manet in portretul lui Zola, ca sa stie in ce directie merge simpatia artistului. « Podul Battersea » face parte din seria peisajelor, pe care artistul le intituleaza « armonii » celor care scandalizau asa de mult pe contemporani. Totul este neobisnuit in aceasta lucrare, daca o comparam cu pictura occidentala, insa foarte aproape de stampele japoneje, ale lui Hiroschige de pilda, unde intalnim subiecte destul de analoage : arcul podului, stalpul care-l sustine si care merge pan la partea de sus a tabloului, publicul de pe pod, cartierul Londrei dincolo de pod, la apusul soarelui, atunci cand incep luminile sa se aprinda si sa se reflecteze in apa. Il putem considera ca un exemplu tipic de felul cum intelege Whistler un peisaj. Este o stare sufleteasca, o « impresie » sugerata de misterul noptii care se coboara, de luminile ce se reflecta in apa, de cerul colorat de ultimele raze de soare, de chipul neobisnuit cum se prezinta arhitectura compozitiei. Alaturi de pictorii amintiti pot sa spun cateva lucruri despre un alt mare pictor, de data aceasta roman, si anume Nicolae Grigorescu. Grigorescu nu cauta, nu combina, nu potriveste prin nici un mestesug, macar din cele mai ingaduite si mai intrate in obiceiul tuturor pictorilor.El nu se gandeste ca din potrivirea cutarui grup cu o anumita natura ar puea sa rezulte un efect care poate sa intereseze si sa placa. Goana dupa subiect, dupa subiectul nou,cum se zice, ii e cu desavarsire necunoscuta si, desigur, neinteleasa. Noul in ochii sai, in acei ochi strabatatori de diamant negru, nu e momeala, ingeniozitate sau prefacatorie, ci adevarul, marimea sufletului sau curat, ce se infrateste de-a dreptul cu aceeasi marime curata a naturii. Mana se misca de la sine si bucata de panza se preface intr-o destainuire fermecatoare a amanuntului de viata ce a rasarit in calea pictorului.El nu ar sti sa deosebeasca insa partea lui in aceasta vesnicie, a unui colt din lumea noastra. In fratia de toate zilele cu natura nu s-a gandit niciodata sa faca o hotarnicire a stapanirii sale. Ce e al ei, e si al lui ; ea il impartaseste cu toate frumusetile ; el le priveste pe toate, le reproduce cu o mareata supunere, care il inalta mai mult decat orice inventie trufasa. Arta lui, totusi atat de puternic personala, prin osteneala indelungata, prin jertfa de o viata intreaga cu care a cucerit-o, ajunge la acea culme pastrata pentru foarte putini alesi : impersonalitatea. Nu zici alta decat ca e asa,si e foarte frumos pentru aceea.Natura binevoieste a iscali ceea ce a iesit din mana inchinatorului ei mai sincer. Acele subiecte in mijlocul unor cadruri aproape totdeauna aceleasi, ne dau totusi o nesfarsita gama de impresii. Fondul tablourilor sale ramane neschimbat, partea eterica insa, care invaluie si da viata subiectelor, se preschimba continuu, potrivit efectelor minunate ale jocurilor de lumina.Tocmai in redarea acestor armonii de lumina si culoare, Grigorescu s-a aratat mester neintrecut. Nimeni nu a prins ca el acea atmosfera particulara tarii noastre ; una, atmosfera de plumb a sesului, scaldata de o lumina puternica si incarcata de praf, in acre aproape orbit de arsita, ochiul de abia distinge contururile vaporoase ale obiectelor ce cu greu se fixeaza in vibratiile continuue ale aerului, pe un cer aproape incolor ; alta, e atmosfera limpede si invioratoare a dealurilor si valcelelor pe cerul senin, de un albastru oriental, se deseneaza ca turnat in metal profilul subiectelor sale. Si in acest cadru stravechi si de o coloratiune asa colorata, figurile iau o infatisare cu totul aparte : apar mai mari ca in natura. Artistului i-a placut sa fixeze si pe panza aceste nelamuriri, iluzii optice. Figurile iau adesea proportii supranaturale, asa cum, intr-adevar, ni se arata cand ele se desprind pe zarea indepartata. In asemenea invelisuri vibratoare si datatoare de viata sunt imbracate panzele lui Grigorescu. Si aceasta este caracteristica fundamentala a operei lui. Din picturile lui surprinzi intai licaririle de viata, de miscare, si apoi bogatia culorii. In epoca ce a vazut, insa aparitia « scolilor nationale », in pictura, ca si in muzica, numele lui Grigorescu in arta romaneasca reprezinta o piatra de hotar.Cu toate ecourile artei franceze, Grigorescu este exponentul unui gust si al unei sensibilitati care ne apartine. O armonie masurata, senina, plina de o finete si o distinctie pe care le regasim si in arta populara romaneasca, arta in care e folosit mult albul si negrul, pentru a da mai multa rezonanta celorlalte culori. Toate aspira insa la universalitate, acolo unde caracterele particulare se topesc in marea sinteza pe care vremurile o forjeaza continuu pe plan spiritual si uman, dar si inevitabil, artistic.

DESCARCA