Miezul iernii


Miezul iernii

Marime:
Descarcari: 7

Miezul iernii de Vasile Alecsandri comentariu prelucrare de Alexandra-Andreea STANESCU, Cls. a VI-a A Scoala Generala nr. 3 Nicolae Titulescu" Bucuresti Febr. 2003 Tema Poezia "Miezul iernei" de Vasile Alecsandri este unul dintre cele mai valoroase pasteluri ate «bardului de la Mircesti». Poetul descrie tabloul plin de mareţie al unei nopţi de iarna, in care se simte coplesit de perfecţiunea si grandoarea naturii, incremenita de un ger naprasnic. Universul poeziei in strofa intai prinde contur tabloul naturii impietrit de "un ger amar, cumplit". Efectele gerului sunt inspaimantatoare: in paduri trosnesc stejarii, plesnind zgomotos, stelele "par ingheţate" lucind pe cerul care "pare otelit", iar pe campii, zapada "cristalina" si "stralucitoare" "Pare-un lan de diamanturi ce scarţaie sub picioare". Tabloul dobandeste alta infaţisare sub biciuirea ingheţată a gerului, totul capatand un aspect rece si inghetat "stelele par ingheţate", bolta cerească este rece, cu un luciu ca al otelului, iar pe pamant zapada nu mai este pufoasa si moale, ci capată stralucirea si taria cristalului, a diamantului, scarţaind sub picioare. Strofa a doua. In aceasta strofa, natura este surprinsa in intregime sub forma unui templu maiestuos, legatura tainică intre cer si pamant. "Fumurile albe" ce se inalta spre vazduhul stralucitor, "scanteios", sunt asemuite cu "inaltele coloane" ale unui templu maret unind cerul cu pamantul. Pe ele se asaza ca o cupola "bolta cerului senină / Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina". Lumina lunii izvorand tainic de pe bolta cereasca face să straluceasca si mai mult comorile iernii. Singurul semn de viaţă si de caldura in acest univers stralucitor si rece este fumul, inălţandu-se in vazduh sub forma unor colonade albe si subfiri. Strofa a treia. Vederea acestui templu grandios, aproape ireal, starneste admiratia si uimirea poetului: "O! tablou mareţ, fantastic!" El se simte coplesit de frumusetea si grandoarea naturii hibernale: "Mii de stele argintii /In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii." Purtatoare ale luminii vesnice, stelele par niste faclii stralucitoare care ard pentru eternitate. Continuand descrierea naturii ca un templu urias, poetui compara muntii cu altarele acestuia, iar codrii cu niste "organe sonoare" in care crivatul face sa rasune o muzica ce trezeste spaima: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare / Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare". Strofa a patra. Tabloul nocturn al iernii este incremenit, pustiu si tacut: "Totui e in neclintire, fara viaţa, fara glas; / Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas". Aspectul naturii lipsite de viata si de miscare este accentuat de repetiţia cuvintelor: "fara viata, fara glas" sau a cuvintelor "nici un", accentuand absenţa oricarui zbor in vazduh sau a urmelor pe zapada: "Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas". In acest peisaj neclintit si tacut, poetului uimit si neincrezator i se dezvaluie urma vieţii, in lumina lunii, ca o fantasma apare un lup alergand dupa prada inspăimantată: "Dar ce văd?... in raza lunei o fantasmă se arată... / E un lup ce se alungă dupa prada-i spăimantată!". Aparţia vieţii si a miscarii dinamizează tabloul, il face mai puţin inspaimantator. Sentimentul de incordare si teama se risipeşte, poetul admiră privelistea nocturnă care se insufleţeşte. Realizarea artistica Cuvintele poeziei par simple, dar ele alcatuiesc combinatii redand surprinzatoare si emoţionante imagini. Predomina imaginile vizuale conturand tabloul grandios al naturii hibernale, intr-o ingemănare a cerului cu pamantul, in culori si nuanţe de alb stralucitor, otelit, rece. Intregul tablou nemiscat si tacut este rareori cuprins de zgomotul stejarilor care trosnesc de ger, de scarţaitul pasilor pe zapada sau de muzica 'ingrozitoare" scoasa de crivaţ in adancul codrilor. 0 singura imagine dinamica aduce prezenta vieţii in finalul poeziei: goana lupului flamand după prada inspăimantată. In concluzie, imaginile vizuale predominante se impletesc cu cateva imagini auditive si de miscare. Figurile de stil creeaza un tablou surprinzător prin maretie, dar si terifiant totodata prin prezenta gerului care ingheaţă totul, alungand orice urma de viaţă. Epitetele simple sau duble scot in evidenţa caracteristicile tabloului: "ger amar, cumplit", "stelele par inghetate", "cerul pare otelit", "zapada cristalină", "campii strălucitoare", "vazduh scanteios", "tablou maret, fantastic" etc. Enumerările reprezinta figuri de stil centrale pe care se bazeaza structura pastelului, in descrierea elementelor componente ale acestui templu urias, fantastic: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare"; "Totul e in neclintire, fara viaţa, fara glas" etc. Comparaţiile accentuează trăsături uimitoare ale peisajului: "Fumuri [...] / Ca inaltele coloane"; "stele... / ard ca vecinice făclii". Repetiţiile subliniaza incremenirea si lipsa vietii din acest tablou: "fara viata, fara glas. / Nici un zbor [...], nici un pas". Metaforele dau mai multa expresivitate versului, conturand imaginea acestui templu al naturii in care fiecare element dobandeste un anume rol: "Munţii sunt a lui altare, codrii organe sonoare", "templu maiestos", "farul tainic de lumina". Antiteza subliniaza contrastul dintre imagini: "Fumuri albe se ridica [...]/ Şi pe ele se asaza"; "Totul e in neclintire" "E un lup ce se alungă [...]". Personificarea subliniaza insusiri umane atribuite naturii: "luna isi aprinde", "o fantasma se arata...".

DESCARCA