Fata din gradina de aur


Fata din gradina de aur

Marime:
Descarcari: 80

Fata din gradina de aur este o sinteză a creaţiei eminesciene pentru că se intalnesc aici aproape toate temele din intreaga sa operă este o alegorie pe temă romantică a locului omului de geniu in lume intr-o notă la marginea unui manuscris Eminescu declară: inţelesul alegoric ce i -am dat, este, că, dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte, aici pe pămant nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte dar nici noroc". este nu numai o meditaţie asupra geniului dar şi asupra condiţiei omului ca fiinţă antinomică, sfaşiată de contradicţii adanci. IZVOARE: folclorice: basmul popular romanesc Fata din grădina de aur - publicată de Richard Kunisch intr-un memorial de călătorie in Berlin in anul 1861 (o fată de impărat se indrăgosteşte de un zmeu, dar se sperie de nemurirea lui. Ca să-i incerce dragostea, ii cere să devină muritor ca ea. in timp cat el este dus să ceară dezlegarea de nemurire, fata se indrăgosteşte de un fecior de impărat. Ca să se răzbune, zmeul prăvale peste fată o stancă, iar pe fecior il lasă să moară de durere intr-o fabuloasă Vale a Plangerii.) in Luceafărul finalul va fi modificat. basmul Miron şi fata fără corp- titlu de basm foarte potrivit pentru intenţia autorului in susţinerea idealului intangibil motivul zburătorului: Şi pas cu pas pe urma ei/ Alunecă-n odaie/ Uşor el trece ca pe prag/ Pe marginea fereştrii" descantecul prin care fata işi cheamă iubitul de pe lumea cealaltă: Cobori in jos, luceafăr bland,/ Alunecand pe-o rază/ Pătrunde-n casă şi in gand/ Şi viaţa-mi luminează" credinţa că fiecare om are cate o stea care ii poartă norocul sau ii aduce moartea: Ei au doar stele cu noroc / Şi prigoniri de soarte" poetul păstrează schema basmului popular, dar o goleşte de conţinutul de idei folclorice, iar personajele devin simboluri ce imprimă operei un statut de creaţie filozofică filozofice: E. se inspiră din filozofia lui Arthur Schopenhauer potrivit căreia omul de geniu are o gandire superioară, de aceea este neinţeles, singur şi trist in evocarea marilor geneze se inspiră din filozofia lui Kant şi Laplace in viziunea filozofiei clasice germane omul de geniu este caracterizat de: inteligenţă sub forma raţiunii pure, obiectivitate, puterea de sacrificiu in vederea atingerii scopului obiectiv şi singurătate; omul comun este instinctual, subiectiv, incapabil de a-şi depăşi sfera, doreşte să fie fericit şi inconjurat de cei dragi.

DESCARCA